Analysis

  ©2004 - 2024 SC WICCA THEODORES COMPANIE DE CONSULTANTA SRL | Powered By STAR SOFT design

Medicina naturala si complementara

În general, atunci când vorbim despre terapii naturale, ne referim
la câteva caracteristici ale acestora, cum ar fi:
- remediile folosite sunt în forma în care se găsesc ele în natură,
prelucrarea fiind minimală (sub aspectul extractelor);
- bolnavul este tratat din punctul de vedere al unei concepţii
integraliste, ţinând seama nu numai de toate simptomele, ci şi de
debut, evoluţie sau ameliorare, trăsăturile constituţionale ale
acestuia;
- aceste terapii folosesc capacitatea organismului de a reacţiona
pentru a se echilibra;
-  remediile folosite se găsesc peste tot în jurul nostru, se
prepară simplu şi pot fi administrate chiar şi copiilor, gravidelor
sau alergicilor.
Un concept des utilizat în terapiile naturale este acela de energie
a viului, energie care circulă în permanenţă prin organism, pe
anumite trasee, numite meridiane. Ca orice altă formă de
existenţă, această energie are o polaritate dublă: Yin şi Yang,
întregul organism fiind conceput în aceşti termeni. Relaţia dintre
cele două nu este de excludere, ci de gradare, sau de
complementaritate (mai mult dintr-unul, mai puţin dintr-altul).
Relaţia dintre aceşti doi poli de energie se desfăşoară conform
unei legi cu caracter universal („Dao” sau „Calea”), care
recomandă moderaţie în toate actele vieţii şi trăirea în acord cu
universul.Yang este elementul masculin (albul), iar Yin este
elementul feminin (negru). Ceva din Yang se află în Yin şi invers,
modificarea unuia produce o modificare corespunzătoare a
celuilalt. Întregul organism a fost definit în termenii Yin şi Yang.
Exteriorul corpului şi ceea ce este în partea superioară este Yang,
interiorul şi ceea ce este în partea inferioară este Yin. Şi organele
şi funcţiile corpului sunt distribuite în Yin şi Yang. Organele Yin au
rolul de a depozita energie, cele Yang o consumă, tind către
dezorganizare, dezintegrare.
Sănătatea este reprezentată de echilibrul dinamic al acestora, iar
boala – dezechilibrul. Şi astfel, rolul terapiilor naturale este de a
regla acest echilibru, prin manevrarea energiei dintr-o parte în
alta, dintr-un sens în altul.